Illustration: Carolyn Mary Kleefeld
CETTE ÉCHARDE DE NÉANT
Oh toi si éloigné
mais pourtant si intime dans
ta manière sereine de me posséder
Aimerais-je l’inconnu,
plutôt que toi ?
Est-ce la distance que nous gardons
qui fait naître notre intimité ?
Oh inconnu,
pourquoi ta voix enferme-t-elle
une telle richesse –
une richesse qui dilate
mon cœur faiblissant ?
Oh souffle de vie
suis-je à la recherche des étoiles
d’un rêve qui ne se réalisera jamais ?
N’y a t- il que cet oubli
de l’autre côté de la mort ?
Arrache-moi des ombres
qui décapent ma vie.
Prends-moi, enlace-moi
dans cette écharde de néant
où durant un instant
l’on ressent la perfection
***
THAT SLIVER OF NOTHINGNESS
O you, who are so distant,
yet so intimate in
your silent possession of me
Am I loving the unknown,
rather than you?
Is it the distance we keep
that breeds our intimacy?
O unknown one,
why does your voice
hold such richness –
a richness that brightens
my waning heart?
O breath of life,
am I searching for the stars
of a dream never to be?
Is there only this oblivion
outside of death?
Lurch me from the shadows
that leach my life.
Take me, embrace me
in that sliver of nothingness
that for a moment,
can feel so complete.
***
ESSA ESTILHA DO NADA
Ó, tu que estás tão distante,
mas tão íntimo na
tua silenciosa possessão de mim
estou amando o desconhecido
em vez de ti?
É a distância que mantemos
que gera a nossa intimidade?
Ó, desconhecido,
porque a tua voz tem
tais riquezas –
riquezas que iluminam
o meu coração minguante?
Ó, sopro da vida,
estou buscando as estrelas
de um sonho que nunca será?
Existe só este esquecimento
além da morte?
Tira-me das sombras
que misturam a minha vida.
Toma-me, abraça-me,
nessa estilha do nada
que por um momento
pode sentir-se tão completa.
***
ARGINTUL ACESTA VAN
Oh tu, care îmi ești străin,
și cunoscut deopotrivă
tăcut mă iei în stăpânire
oare iubesc necunoscutul,
cu mult mai mult decât pe tine?
E oare spațiul dintre noi
cel care dorul ni-l nutrește?
Oh tu, necunoscutul meu,
de ce îmi pare glasul tău
bogat nespus în nestemate
de ce când inima-mi inundă,
lumina lor, ea tot descrește?
Oh, tu suflare-a vieții mele,
deși te caut printre stele
ai să rămâi numai un vis?
E-adevărat că doar uitarea
va dăinui când vom pleca?
Dezleagă-mă de-acele umbre
care m-au prins în mreaja lor.
Cuprinde-mă-n îmbrățișarea
argintului acesta van
să simt măcar pentru o clipă
că visul mi s-a împlinit.
***
DE SPLINTER VAN HET NIETS
O, jij, die zo ver weg bent,
maar toch zo intiem in
jouw, zwijgzaam bezit van mij bent─
Bemin ik het onbekende,
in plaats van jou?
Is het de afstand die we houden
die onze vertrouwelijkheid doet ontstaan?
O onbekende,
waarom bevat jouw stem
zo een rijkdom─
een rijkdom die opfleurt
mijn tanend hart?
O levensadem,
ben ik op zoek naar de sterren
van een droom die nooit plaats zal vinden?
Is er alleen dit vergeten
aan gene zijde van de dood?
Ruk mij uit de schaduwen
die mijn leven uitlogen.
Neem me, omhels me
in die splinter van het niets
die een ogenblik lang,
zo volkomen voelt.
***
ESA ASTILLA DE LA NADA
Oh tú, que estás distante, tan distante, tú,
pero tan íntimo en
tu silenciosa posesión de mí –
¿Estoy amando lo desconocido,
en lugar de a ti?
¿Es la distancia que mantenemos
la que engendra nuestra intimidad?
Oh, desconocido,
¿por qué tu voz tiene
tales riquezas –
una riqueza que ilumina
mi decadente corazón?
Oh, aliento de vida,
¿estoy buscando las estrellas
de un sueño que nunca se cumplirá?
¿Sólo existe este olvido
fuera de la muerte?
Sácame de las sombras
que disuelven mi vida.
Tómame, abrázame
en esa astilla de la nada
para que, por un momento,
pueda sentirme tan completa.
***
***
FLÍS AF ENGU
Ó þú sem ert svo fjarri
en samt svo náinn
þegar þú gagntekur mig orðalaust –
Elska ég hinn ókunna
fremur en þig?
Er það fjarlægðin milli okkar
sem elur af sér nándina?
Ó ókunni maður,
hvers vegna býr rödd þín
yfir slíkum auði –
auði sem lýsir upp
mitt veikburða hjarta?
Ó lífsandi,
leita ég að stjörnum
úr draumi sem aldrei verður?
Er aðeins hyldýpi
handan dauðans?
Hreinsaðu mig af skuggunum
sem má út líf mitt.
Taktu mig, umvefðu mig
þessari flís af engu
sem andartaksstund
getur virst svo fullkomin.
***
***
JENER SPLITTER DES NICHTS
O du, der du so weit entfernt bist
doch so innig
still von mir Besitz genommen hast –
Liebe ich das Unbekannte,
eher als dich?
Ist es der Abstand, den wir halten
der unsere Vertrautheit erzeugt?
O Unbekannter,
Warum enthält deine Stimme
solchen Reichtum –
ein Reichtum, der
mein verlöschendes Herz erhellt?
O Lebensatem,
suche ich nach den Sternen
eines Traumes der sich nie erfüllt?
Gibt es nur dieses Vergessen
jenseits des Todes?
Ziehe mich aus den Schatten
die mein Leben auslaugen.
Fasse mich, umarme mich
in diesem Splitter des Nichts
der sich für einen Augenblick,
so vollkommen anfühlt.
***
QUELL’ ESILE FILO DI NULLA
O tu che sei così distante,
eppure così intimo nel
tuo silenzioso possesso di me –
amo io lo sconosciuto,
invece di te?
È la distanza che manteniamo
che fa crescere la nostra intimità?
O sconosciuto,
perché la tua voce contiene
tanta ricchezza? –
una ricchezza che illumina
il mio scemante cuore?
O fiato di vita,
son io in cerca di stelle
di un sogno che mai si avvererà?
Esiste solo quest’oblio fuori della morte?
Tirami con forza dalle ombre
che sciolgono la mia vita.
Prendimi, abbracciami
in quell’esile filo di nulla
che per un momento,
può farti sentire completa.
***
***
***
***
(Carolyn Mary Kleefeld)
![Adrien Henri Tanoux (3) [1280x768]](https://arbrealettres.files.wordpress.com/2014/01/adrien-henri-tanoux-3-1280x768.jpg?w=856&h=630)
Arbrealettres 